Politica de confidențialitate
Data ultimei actualizări: 22.10.2026
Această politică explică ce date cu caracter personal colectăm prin site-ul neagoedragos.com, de ce le colectăm, cât timp le păstrăm și ce drepturi ai. Se aplică împreună cu Termenii și condițiile și cu Politica de cookies.
1. Cine este operatorul
Operatorul datelor este HILGARD HOLDING LLC, societate organizată conform legilor Statului Wyoming, SUA, EIN 37-2248584, cu sediul la 30 N Gould St Ste R, Sheridan, WY 82801. Pentru orice întrebare legată de datele tale ne poți scrie la contact@neagoedragos.com.
Pentru persoanele aflate în Uniunea Europeană / Spațiul Economic European se aplică Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), indiferent de sediul Companiei.
2. Ce date colectăm și de ce
- Formularul de programare a apelului de claritate (găzduit de Fillout): numele, adresa de e-mail, numărul de telefon și informațiile pe care alegi să le scrii despre situația ta. Le folosim ca să te contactăm, să programăm apelul și să-ți facem o propunere. Temei: demersuri la cererea ta înainte de încheierea unui contract (art. 6 alin. (1) lit. b GDPR).
- Ghidul gratuit și e-mailurile (formular găzduit de Fillout): prenumele, adresa de e-mail, limba și, dacă vii din diagnostic, relația care ți-a ieșit. Le folosim ca să-ți trimitem ghidul și, doar dacă bifezi separat, e-mailuri ocazionale cu practici și noutăți despre programe. Temei: consimțământul tău (art. 6 alin. (1) lit. a GDPR). Te poți dezabona oricând, din orice e-mail sau scriindu-ne.
- Corespondența prin e-mail, telefon sau WhatsApp: datele de contact și conținutul mesajelor, ca să-ți răspundem. Temei: interesul legitim de a răspunde solicitărilor (art. 6 alin. (1) lit. f GDPR) sau demersuri precontractuale.
- Clienții programelor: date de identificare și facturare, istoricul plăților și notițe de lucru din sesiuni. Temei: executarea contractului și obligațiile legale fiscale (art. 6 alin. (1) lit. b și c GDPR).
- Informații despre sănătate, doar dacă alegi să le comunici (de exemplu, pentru a evalua dacă o anumită activitate este potrivită pentru tine). Le prelucrăm numai cu consimțământul tău explicit (art. 9 alin. (2) lit. a GDPR).
- Diagnosticul în 7 întrebări: răspunsurile tale sunt calculate direct în browserul tău și nu sunt trimise și nici stocate de noi.
- Plăți online (când vor fi disponibile): sunt procesate de Stripe. Noi nu primim și nu stocăm datele complete ale cardului.
Nu folosim datele tale pentru marketing fără un consimțământ separat și nu luăm decizii automatizate care să te afecteze.
3. Cui transmitem datele
Folosim furnizori care prelucrează date în numele nostru, pe baza unor contracte de prelucrare:
- găzduirea site-ului (furnizor de hosting static);
- Fillout (formularul de programare și formularul pentru ghidul gratuit);
- furnizorul de e-mail pentru domeniul neagoedragos.com;
- Zoom (sesiunile online);
- WhatsApp / Meta (dacă alegi să ne scrii sau să intri în grupul gratuit);
- Stripe (procesarea plăților, când vor fi disponibile);
- servicii de contabilitate și facturare.
Unii dintre acești furnizori se află în afara SEE (în special în SUA). Transferurile se fac pe baza Cadrului UE–SUA privind protecția datelor, acolo unde furnizorul este certificat, sau a Clauzelor Contractuale Standard adoptate de Comisia Europeană.
4. Cât timp păstrăm datele
- datele din formularul de programare, dacă nu devii client: maximum 12 luni de la ultimul contact;
- datele pentru ghidul gratuit și e-mailuri: până îți retragi consimțământul sau te dezabonezi;
- datele clienților și notițele din sesiuni: pe durata colaborării și până la 3 ani după încheierea ei;
- informațiile despre sănătate: doar cât este necesar, dar nu mai mult de 6 ani de la ultima interacțiune;
- documentele fiscale: 10 ani, conform legislației contabile.
5. Drepturile tale
Ai dreptul de acces, de rectificare, de ștergere, de restricționare a prelucrării, de opoziție, la portabilitatea datelor și dreptul de a-ți retrage oricând consimțământul, fără a afecta legalitatea prelucrării anterioare. Pentru oricare dintre ele, scrie-ne la contact@neagoedragos.com. Îți răspundem în cel mult o lună.
Poți depune și o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), www.dataprotection.ro, sau la autoritatea din țara în care locuiești.
6. Securitate
Site-ul este servit exclusiv prin HTTPS. Accesul la datele clienților este limitat la Dragoș Neagoe și la furnizorii de mai sus, în măsura în care este necesar.
7. Minori
Serviciile se adresează persoanelor de peste 18 ani. Nu colectăm cu bună știință date de la minori.
8. Modificări
Putem actualiza această politică. Versiunea curentă este întotdeauna cea publicată pe această pagină, cu data ultimei actualizări de mai sus.